Ejacularea precoce (EP) a fost considerată inițial o problemă psihologică și, timp de mai multe decenii, a fost tratată doar cu terapii comportamentale și cognitive. Ulterior, au devenit disponibile tratamente farmacologice, cum sunt medicamentele pe bază de prescripție medicală și preparatele cu administrare locală. 

O viață sexuală satisfăcătoare este esențială pentru orice relație de succes, iar bunăstarea sexuală este crucială pentru sănătatea generală a unei persoane. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) definește sănătatea ca fiind: “O bunăstare completă fizică, mentală și socială și nu doar absența bolii sau a infirmităților”.

Ejacularea precoce (EP) este o afecțiune medicală care poate fi provocată de diferiți factori. Aceasta a fost descrisă pentru prima dată ca sindrom clinic în anul 1943 de către Bernard Shapiro, care a diferențiat inițial Tipul A și Tipul B, clasificate ulterior ca EP prezentă dintotdeauna (primară) și dobândită (secundară).