GlaxoSmithKline (GSK) România, în parteneriat cu Farmaciile DONA,a lansat în luna Septembrie, primul program pilot de colectare a inhalatoarelor folosite, direct de la pacienți, în vederea reducerii impactului de mediu provocat de depozitarea în natură a acestor deșeuri medicale cu potențial poluator. Programul este implementat cu sprijinul Societății Române de Pneumologie, al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, al Ministerului Sănătății, al Colegiului Farmaciștilor, al Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” și al companiei Europharm Distribuție.
Începând din septembrie 2013, timp de 6 luni, compania GSK va desfășura în București un program pilot de colectare și eliminare finală a inhalatoarelor folosite, indiferent de tip sau companie producătoare. Se colectează astfel atât dispozitivele cu aerosol presurizat dozat, cât și cele cu pulbere uscată. Pacienții cu boli respiratorii pot aduce inhalatoarele folosite sau expirate în farmacia DONA din apropierea domiciliului, unde acestea sunt colectate pentru a fi ulterior eliminate definitiv din natură, printr-un proces de incinerare ecologică. Acesta se va realiza prin intermediul unei companii specializate în managementul deșeurilor medicale. Cutiile de colectare sunt amplasate în toate cele 80 de farmacii DONA din Capitală și în incinta spitalului Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta”. Persoanele care aduc inhalatoare spre colectare pot primi gratuit produse care să vină în sprijinul tratamentului afecțiunilor respiratorii, astfel: la fiecare inhalator adus în farmacie, vor primi gratuit o apă de gură, iar la trei inhalatoare colectate vor primi gratuit o cutie de Cetebe C Immunity Plus, supliment alimentar cu vitamina C și Zinc.
Obiectivul programului este de a reduce emisiile cu efect de seră și amprenta de carbon, de a limita acumulările de deșeuri și de a proteja sănătatea populației, prin evitarea contaminării solului cu potențiale virusuri rămase pe dispozitivul inhalator.
În România, dacă fiecare pacient ar aduce inhalatoarele folosite în punctele de colectare, pentru incinerare ecologică, s-ar elimina peste 11.000 tone de CO2, într-un an. În caz contrar, această cantitate de emisii poluante ar mai putea fi compensată cu ajutorul oxigenului produs, timp de un an, de 2.831 hectare de pădure de stejari - de 25 de ori mărimea Parcului Herăstrău.
În viitor, scopul proiectului local este de a se dezvolta la nivel național, orice farmacie putând să se înscrie în proiect. Dezvoltarea unei infrastructuri de colectare în siguranță a acestui tip de deșeuri dăunătoare mediului, așa cum sunt inhalatoarele folosite, reprezintă un pas important pentru reducerea emisiilor de CO2 și a efectului de seră - responsabil pentru schimbările climatice - și în România.
“Suntem de părere că o companie responsabilă nu trebuie să se limiteze la măsurile de a-și reduce amprenta de carbon numai prin eficientizarea businessului, ci totodată să faciliteze folosirea produselor într-un mod responsabil și să ofere condiţiile pentru acest lucru. Proiectul de colectare a dispozitivelor inhalatoare folosite, direct de la pacienți, este primul din lume de acest fel şi ne bucurăm că l-am putut aduce și în România”, a declarat Andreia Cucu, PR&Communication Manager, GlaxoSmithKline România.
Proiectul este dezvoltat de GSK la nivel global în peste 13 țări, printre care și Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Cehia, Ungaria, Chile, Australia, Spania și Grecia. România este a 6-a țară din Europa unde compania GSK implementează acest proiect.
Programul de colectare a inhalatoarelor folosite, direct de la pacienții cu boli respiratorii, și eliminarea lor definitivă se subscrie angajamentului GSK pe termen lung, de a ajunge la zero emisii de carbon, până în anul 2050, la nivel global, în întregul lanț de activitate al companiei.
Pentru mai multe detalii despre program, vizitați www.colectaminhalatoare.ro.