Prima Pagina Sanatatea Copilului Sanatatea Adultului Sanatatea Varstnicului Lifestyle Dosar

Quit smoking with Barça castiga premiul ELF 2013

top-articol
11 Septembrie 2013


 

Fundația Europeană pentru Sănătate Pulmonară (European Lung Foundation – ELF) și Societatea Europeană de Boli Respiratorii (European Respiratory Society – ERS) au anunțat sâmbătă, 7 septembrie, în cadrul Congresului Anual ERS, că programul „Quit Smoking with Barça” („Renunță la fumat împreună cu Barça”), derulat de Comisia Europeană și FC Barcelona, a câștigat premiul ELF 2013.


 

Campania, cu ajutorul căreia peste 70 000 de oameni din întreaga Europă au reușit să devină ex-fumători, este prima inițiativă de acest tip derulată ca parteneriat între o instituție publică importantă și un club sportiv de vârf la nivel mondial. Campania a fost foarte apreciată de comunitatea științifică și de cea medicală din întreaga Europă pentru promovarea avantajelor de care se bucură pe tot parcursul vieții cei care renunță la fumat.

 

Premiul ELF va fi decernat în cadrul festivității de deschidere a Congresului Anual ERS (7-11 septembrie 2013), eveniment care reunește aproximativ 20 000 de profesioniști din domeniul sănătății într-o serie de discuții pe tema celor mai noi progrese din medicina respiratorie. Programul „Quit Smoking With Barça” a fost recunoscut tocmai pentru contribuția sa la ameliorarea sănătății pulmonare în Europa.

 

Decizia de a premia campania a fost unanimă, după cum declară Monica Fletcher, președinta ELF: „Cel mai mult ne-a impresionat la această campanie metoda sa originală de a-i aborda atât pe cei care n-au încercat niciodată să renunțe la fumat, cât și pe cei care au avut încercări nereușite. Campania i-a ajutat pe acești oameni să renunțe definitiv la țigări, înregistrând astfel o reușită semnificativă în încercarea noastră comună de a sublinia importanța sănătății pulmonare."

 

Un important catalizator al colaborării dintre Comisia Europeană și Barça este angajamentul lor comun de a proteja sănătatea oamenilor, afirmă Paola Testori Coggi, directorul-general pentru Sănătate și Consumatori din cadrul Comisiei Europene: „Ne simțim onorați să fim prezenți aici alături de FC Barcelona, pentru a primi acest premiu pentru campania «Quit Smoking With Barça». Mă bucur că impactul pozitiv pe care l-am realizat prin acest parteneriat s-a bucurat de o recunoaștere mai largă în rândul comunității din domeniul sănătății. 70 000 de europeni s-au înscris în programul «Quit Smoking With Barça», iar aproape 400 000 încearcă să renunțe la fumat cu ajutorul instrumentului iCoach din cadrul campaniei mai ample «Ex-fumătorii sunt de neoprit». Sperăm că vom inspira în continuare și mai mulți oameni să se bucure de avantajele unei vieți fără fumat."

 

Inițiativa „Quit Smoking With Barça” a fost lansată în decembrie 2012, în continuarea succesului înregistrat de campania „Ex-fumătorii sunt de neoprit” a CE (www.exsmokers.eu). Cu sprijinul milioanelor de fani ai echipei Barça, acest parteneriat fără precedent și-a propus să ajute tot  mai mulți fumători dintre cei 140 de milioane de fumători din Europa să învingă definitiv acest viciu. 

bottom-articol
Ziua Mondială a Lupusului 2012: află cum poți lupta împotriva bolii care afectează femeile
 De Ziua Mondială a Lupusului, marcată pe 10 mai în întreaga
Trusted Brands: românii au cea mai mare încredere în Algocalmin
 
Ziua Mondiala a Diabetului Sfaturi utile pentru prevenirea simptomelor de greață din timpul chimioterapiei

Ce trebuie să știți despre alimente și despre obiceiurile alimentare pe care trebuie să le aveți în timpul administrării chimioterapiei pentru tratamentul unor forme de cancer
Academia de Hemofilie 2015 - Declarația de independență a copiilor cu hemofilie din Romania
Copiii cu hemofilie au învățat cum să-și auto-administreze intravenos factorul anti-hemofilic
Asociația Națională a Hemofilicilor din România lansează “Academia de Hemofilie”
“Academia de Hemofilie” reprezintă primul program comprehensiv de cunoaștere, educare, informare, consiliere medicală și psihologică a copiilor cu hemofilie din România și a părinților lor.
HIV: cum se transmite și cum nu se transmite
HIV: cum se transmite și cum nu se transmite
Cum te protejezi de infecția cu HIV?
Cum te protejezi de infecția cu HIV?

Criza de sufocare și astmul
Astmul este o boală cronică inflamatorie ce afectează bronhiile.
Comunicând despre astm
Nu este o rușine să ai astm și nici să folosești inhalatorul într-un loc public atunci când simți că nu poți să respiri.
Cu astmul în sarcină
Îți dorești un copil, dar te temi că sarcina ar putea să agraveze boala de care suferi?
Copilul cu astm
Nicio vârstă nu e scutită de astm. Există tineri afectați, vârstnici afectați și, din păcate, chiar mai mulți copiii afectați.
Ghidul pacientului cu cancer de prostata