Prima Pagina Sanatatea Copilului Sanatatea Adultului Sanatatea Varstnicului Lifestyle Dosar

Servicii gratuite pentru susținerea persoanelor seropozitive din România

top-articol
23 Septembrie 2012


 

Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) lansează SMS+ și Helpline+, două servicii în premieră în România, pentru susținerea persoanelor cu HIV/SIDA. Cele două servicii fac parte din programul ”Viața cu HIV” (www.viatacuhiv.ro), derulat de UNOPA, cu sprijinul GlaxoSmithKline (GSK) România. 


 

Programul are ca obiectiv susținerea persoanelor seropozitive în lupta lor de zi cu zi cu boala, în special în două direcții – atingerea unui nivel cât mai ridicat al aderenței la tratament (n.r. aderența la tratament înseamnă administrarea corectă a tratamentului pentru eficiența lui maximă), vitală în cazul pacienţilor seropozitivi, și creșterea gradului de informare a acestora.

 

Prin serviciul SMS+, pe care pacienţii seropozitivi din România îl pot utiliza gratuit prin completarea unui formular existent pe website-ul programului, www.viatacuhiv.ro, aceştia pot primi până la două sms-uri pe zi care să le amintească momentul în care trebuie să își administreze tratamentul. Prin completarea formularului, pacienții aleg orele la care vor să le fie trimis sms-ul (conform calendarului de tratament stabilit de medic) și textul personalizat al mesajului pe care vor să îl primească.

 

Potrivit studiului „Accesul la tratament antiretroviral al persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA în România”, realizat de UNOPA anul trecut, 1 din 2 pacienți cu probleme legate de aderența la tratament (medicaţia nu are eficiență maximă din cauza administrării incorecte) invocă uitarea ca motiv al ratării administrării unor doze de tratament.
Majoritatea pacienţilor seropozitivi din România se află sub tratament de o lungă perioadă de timp, unii au o viață activă, iar, din acest motiv, pot să apară atât uitarea, cât și oboseala pacientului în respectarea calendarului de tratament. În acest context, programul ”Viața cu HIV” își propune să ajute persoanele seropozitive din România să prevină ratarea unor doze de medicație.

 

”În cazul pacienților cu HIV/SIDA, succesul terapiei depinde în mare măsură de administrarea corectă a tratamentului, la orele stabilite de medic, acesta fiind un angajament pe viață al pacienților cu HIV/SIDA. Pe lângă tratamentul medical și îngrijirea specializată din partea medicilor, pacienții au permanent nevoie de susținere psihologică, dar și practică, pentru a face față provocărilor bolii și a evita eșecul terapeutic. Pacienții cu HIV/SIDA, spre deosebire de pacienții cu alte multe boli cronice, au șansa la o viață normală dacă au grijă de sănătatea lor și respectă tratamentul indicat de medic”, declară Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel, Manager al Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”.


La fel de importantă precum administrarea corectă a medicației este și nevoia de informare a pacienților privind boala, drepturile și responsabilitățile pe care le au. Pe fondul acestei nevoi, UNOPA lansează în cadrul programului ”Viața cu HIV” și primul serviciu de Helpline din România pentru persoanele seropozitive. Prin Helpline+, persoanele cu HIV pot suna gratuit la 0800 800 141 sau pot trimite e-mail la unopa@unopa.ro pentru a solicita sprijinul consilierilor UNOPA.

 

”Orice persoană seropozitivă care se confruntă cu o problemă şi are întrebări la care nu găsește răspuns poate suna gratuit la UNOPA pentru a discuta cu un specialist în problematica HIV. De asemenea, oricine constată că alte persoane seropozitive au nevoie de ajutor ne poate contacta prin telefon sau e-mail. Din cauza stigmatizării și a discriminării, pacienții cu HIV/SIDA evită să discute problemele pe care le au cu cei din jur, iar Helpline+ reprezintă un mecanism rapid de semnalare a acestora”, declară Iulian Petre, Director Executiv UNOPA.

 

Pacienții cu HIV/SIDA, precum și toți cei interesați să vină în sprijinul lor, pot găsi mai multe informații despre programul ”Viața cu HIV” pe website-ul www.viatacuhiv.ro. De asemenea, pentru informarea persoanelor seropozitive privind existența celor două servicii (SMS+ și Helpline+), UNOPA va desfășura o campanie de informare la nivel naţional prin intermediul celor 22 de asociații de pacienți membre din întreaga țară, a medicilor infecţionişti, precum şi prin intermediul media. 

bottom-articol
Ziua Mondială a Lupusului 2012: află cum poți lupta împotriva bolii care afectează femeile
 De Ziua Mondială a Lupusului, marcată pe 10 mai în întreaga
Trusted Brands: românii au cea mai mare încredere în Algocalmin
 
Ziua Mondiala a Diabetului Sfaturi utile pentru prevenirea simptomelor de greață din timpul chimioterapiei

Ce trebuie să știți despre alimente și despre obiceiurile alimentare pe care trebuie să le aveți în timpul administrării chimioterapiei pentru tratamentul unor forme de cancer
Academia de Hemofilie 2015 - Declarația de independență a copiilor cu hemofilie din Romania
Copiii cu hemofilie au învățat cum să-și auto-administreze intravenos factorul anti-hemofilic
Asociația Națională a Hemofilicilor din România lansează “Academia de Hemofilie”
“Academia de Hemofilie” reprezintă primul program comprehensiv de cunoaștere, educare, informare, consiliere medicală și psihologică a copiilor cu hemofilie din România și a părinților lor.
HIV: cum se transmite și cum nu se transmite
HIV: cum se transmite și cum nu se transmite
Cum te protejezi de infecția cu HIV?
Cum te protejezi de infecția cu HIV?

Criza de sufocare și astmul
Astmul este o boală cronică inflamatorie ce afectează bronhiile.
Comunicând despre astm
Nu este o rușine să ai astm și nici să folosești inhalatorul într-un loc public atunci când simți că nu poți să respiri.
Cu astmul în sarcină
Îți dorești un copil, dar te temi că sarcina ar putea să agraveze boala de care suferi?
Copilul cu astm
Nicio vârstă nu e scutită de astm. Există tineri afectați, vârstnici afectați și, din păcate, chiar mai mulți copiii afectați.
Ghidul pacientului cu cancer de prostata